Dulcea agonie

Agonia… e singurul lucru pe care mi-l oferi cu adevărat.

Nici de faptul că trăiesc nu mai sunt sigură. Simt un zbucium, simt durerea şi agonia, sunt agonia. M-am contopit cu ea de atâtea ori încât nu mai poţi zice care e diferenţa dintre noi. Dar, chiar dacă agonia e singurul lucru pe care îl simt, încă mai simt. Niciodată nu am simţit atât de mult şi atât de intens. Simt fiecare firicel de praf care arde în căldura focului de vară. Eu ard, dar nu în foc, ci în agonie. Limbile focului care m-ar cuprinde şi m-ar înlănţui ar fi mai eliberatoare decât agonia din jurul meu. Urletul meu demonic nu porneşte din sufletul ars ci din însăşi agonia. Am nevie de aer, dar nu înghit nici măcar fum, primesc mirosul tău, acum ard şi din interior. Focul e singurul care m-ar putea salva, dar cred că agonia mea l-ar stinge. Simt urletul fiecărei picături de ploaie care se apropie cu putere de pământ. Mă simt ca prinsă într-un vârtej într-un ocean atât de sărat încât mă ustură pielea, o simt cum cade de pe mine. Ocean plin de agonie. Agonie care mă aruncă şi mă loveşte de stâncile masive ale infernului. Vreau să respir dar apa îmi inundă plămânii. Mă ustură gâtul, ard şi în interior. Mă ustură ochii. Rămân fără vedere. Îmi îngheaţă mâinile, îţi simt atingerea. Atingere ta e de mii şi mii mai dureroasă decât atingerea unui fier încins. Vreau moartea, dar primesc doar zâmbetul tău.

Ai crezut că mă ajuţi, că mă eliberezi, dar nici măcar nu ai reuşit să mă omori, trăiesc infernul…

Aş vrea să pot spune că te iubesc, dar oare poţi iubi ceva care nici măcar nu te eliberează prin moarte? Eşti atât de egoist. Vii şi îmi oferi clipe de linişte doar când ai tu nevoie de liniştea mea. Dar eu nu pot să-ţi ofer asta. M-ai distrus! Nici nu te pot condamna pentru asta. Agonia e singurul lucru care mi l-ai oferit cu adevărat. Iubesc agonia, mă identific cu ea. Am nevoie de agonie pentru a-mi aminti că eşti real şi că nu eşti doar o născocire a minţii mele masochiste.

Cum poţi dori atât de mult ceva care te distruge? Ceva care te consună? Mă vei nimici, dar nu de tot, căci va rămâne agonia. Voi trăi prin fiecare persoană care va simţi fiorii dătători de viaţă a agoniei. Te voi căuta. Fiecare strigăt de durere va fi numele tău. Şi nu te voi găsi, pentru că sunt agonia…

Până să te întâlnesc eram moartă, nu simţeam nimic…acum simt… agonia… şi sunt veşnică… am nevoie să-mi alimentezi agonia… vreau să te uiţi la mine… priveşte-mi moartea, trecerea spre o formă superioară, trecerea în agonie. Vreau să ştiu că am murit sub ochii tăi, asta ar face agonia mai… dulce. Vreau să te uiţi la mine!!!