Alegeri...

Ar fi trebuit sa aleg altceva...pana la urma traim intr-o tara in care democratia ar trebui sa conduca. Aveam dreptul sa aleg. Si am ales... asta nu inseamna ca am ales bine, e una din "calitatile" mele. Nu aleg bine niciodata. Imi doresc sa pot crede in lumi paralele; astfel poate ar exista o lume in care am ales bine, poate ca un eu in acest moment se simte cu adevarat implinit. Dar nu pot crede in asta. Pentru ca alegerea lucrurilor proaste imi reprezinta eul. Fara ratarile mele nu as fii ceea e sunt. Ratarile, la fel ca toate lucrurile prin care treci te reprezinta, te fac unic. E ca si cum lucrezi la ceva din greu, il faci perfect, dar realizezi ca e exact ca si al vecinului, aceiasi perfectiune, aceiasi banalitate. Si esti pus in fata unei decizii: sa pastrezi aceiasi perfectiune si acelasi lucru ca si ceilalti...sau distrugi perfectiunea, iti distrugi o bucata din munca numai ca sa o individualizezi. Eu am ales a 2a varianta. Uneori acest lucru ma distruge...mda, am si eu momentele mele de nebunie.

Alegerile, ma tem de ele, totusi le gandesc la rece, le analizez de mii si mii de ori. Nu sunt o perfectionista. Doar ca analizez...mda, bine, sincer? Analizez foarte mult, mai ales dupa ce fac ceva... mda, uneori am si remuscari... dar depinde...

Alegerile... Nu poti fi niciodata sigur daca faci alegerile bune, Si totusi imi place acest aspect al vietii, desii urasc din toata inima incertitudinile, nu vreau sa stiu viitorul. Deoarece daca mi-as stii viitorul inseamna ca nu as mai putea sa aleg, soarta mi-ar fi decisa si m-as transforma doar intr-o epava care se ascunde intr-un colt rece si umed, departe de lume pentru a-si intampina soarta. Deci nu as mai fi vinovata de actiunile mele, nu ar conta, ar fi doar niste..."chiestii". Asta inseamna ca nu trebuie sa raspund pentru ceea ce fac. Ar fi foarte nepotrivit, Fiecare om isi face viitorul cu mana lui. Poate ca lucrurile se intampla cu un motiv, Dar tot noi alegem momentul in care le facem si modul in care le facem. Greselile ne maturizeaza, dar alegerile ne "obliga" sa avem satisfactia "reusitei".

si pentru ce?

pff...se pare ca am facut-o si pe asta... stau de jumatate de ora si ma chiorasc la monitor pentru a-mi scrie prima postare... si nu imi trece nimic prin minte. se pare ca mintea mea imi demonstreaza, iar, ca nu le am cu momentele de inspiratie... si totusi nu ma las...ma gandesc sa fac niste sedinte de spiritism, dar as exagera prea tare... oricum ideea e ca mintea mea nu reuseste sa se descurce decat cu lucrurile concrete, lipsite de imaginatie. si totusi, ca orice copil aveam si eu jurnale...da, va mai amintiti ce sunt alea? stiti voi...un carnetel, cu foi, etc... ma gandeam sa-mi caut un jurnal mai vechi, cam de prin clasa a6-a... si sa pun pe blog ceva de pe acolo... acum sa nu credeti ca exact cum "priveam lumea"atunci asa o privesc si acum...nu! asta e si ideea..atunci aveam imaginatia si puterea de a scoate ceva bun din lumea in care traim.. acum...nimic...dar decat ca incep cu teoriile mele mai bine o las balta...sa nu incep chiar din prima zi...ca o sa va speriati/plictisiti...

ideea...am facut acest blog...pentru ca am multi prieteni care si-au facut si ei... dar, sa nu ma mai amagesc atata...daca nu vroiam cu adevarat sa fac asta nu mi-as fi pierdut cateva ore plictisitoare din viata mea pentru a cauta un nume pentru blog... si nu am fost singura care s-a chinuit la asta.. toti prietenii mei care erau prin preajma pe la ora asta au incercat sa caute ceva care sa ma reprezinte... asa ca, va spun acelasi lucru care mi l-a spus o prietena: when you feel like shit, go fertilize some crops...:|