Bon appétit!

Încerc să văd dar e ceva ce-mi acoperă ochii. Ceva supărător de opac. Văd o realitate diformă, grotescă, modificată exagerat. Văd ceea ce mi se dă să văd. Nu sunt lăsată să aleg, mi se vâră sub nas o realitate iluzorie pe care trebuie să o înghit. Aşa se întâmplă în ziua de azi. Suntem condamnaţi şi învinuiţi pentru că nu vrem să avem o ţară mai bună. Se spune că noi suntem cei tineri, cei care trebuie să scoată ţara din… cenuşă, dar noi suntem omorâţi de fum înainte să avem şansa să încercăm. Suntem ca nişte embrioni aflaţi în placenta unei mame fumătoare. Suntem deformaţi de acţiunile voastre şi tot noi suntem vinovaţi. Ne distrugeţi viitorul prin distrugerea educaţiei, şi tot noi suntem vinovaţi. Spuneţi că o să faceţi şi că o să dregeţi şi apoi uitaţi. E adevărat, demonstraţi un singur lucru, aveţi o memorie foarte proastă. Suntem condamnaţi că plecăm din locul natal… şi de ce dracu să rămân? Ca să mai iau câteva doze de fum în plus. Sunteţi cei mai buni traficanţi, faceţi trafic cu conştiinţă şi tot voi apelaţi la conştiinţa noastră. Vă purtaţi de parcă mereu e sezonul asteniilor de primăvară. Sunteţi ca nişte animale de pradă, dar nu pot spune nici măcar asta. Animalele ucid de foame, nu de plăcere. Voi furaţi din dragoste, minţiţi din patriotism şi vorbiţi… degeaba. Mă supără sentimentul că sunt printre singurele persoane care realizează asta. Mă deranjează că mă simt ca un singur peşte care se strâmbă la rechin. Un peşte care nu ştie că acel rechin e mort. Un peşte condamnat să fi condus de un sistem mort. Şi am ciudatul sentiment că nu se mai poate face nimic… doar să gătim rechinul…